Incercare.

Mi-am facut un obicei din a iesi noaptea afara sa privesc cerul. Pun o saltea pe ciment si ma intind acolo. Aseara am ascultat Lionel Hampton si Oscar Peterson in timp ce faceam asta.
Aveam nevoie sa ma gandesc. Ma asteptam sa fie ca in filme, sa am niste viziuni revelatorii, dar nu s-a intamplat. Am inceput in schimb sa acopar unele stele cu aratatorul, sa intuiesc distanta la care se afla de noi dupa cat erau de luminoase. As fi dormit acolo.
In scurt timp totul s-a transformat intr-o smoala groasa care se prelingea pe marginile cerului. Toti oamenii radeau nebuneste si asteptau sfarsitul. Isteria ii cuprindea pe toti si ii transforma in papusi malefice, in marionete ale caror sfori nu-i lasau sa se miste.
Un prieten imi povestea acum cateva zile:

Se facea ca nu mai aveam soare si ca era intuneric. Aveam senzatia de sufocare, de neputinta. Totul era asa confuz, lucrurile se derulau repede in jurul meu iar eu stateam pe loc, pur si simplu.

Noi stam. Asa sunt oamenii. Sit the whole process through even when we can work things out. Pur si simplu.

Se facea ca…

…eu aveam carnet de conducere. Conduceam o Dacie albastra, ca cea pe care o avea tata cand eram mica. 

Eram imbracata ca o doamna, deci eram mai mare.

Parcasem in fata liceului Agricol. M-am dus undeva si cand m-am intors  am observat ca masina imi fusese pictata in culorile unei echipe de fotbal (mov/galben - does it even exist such a football team?) si impodobita cu ghirlande de aceleasi culori. 

Nu paream nervoasa, dar nu prea deosebeam partile componente ale masinii. Era ceva de genul:

-La naiba! Au rupt si asta! Oare ce-o fi asta? Hmmmmmmmm…..yeah, whatever! Hai ca o pun aici, peste astea!”

Imediat ce am urcast la volan mi-am dat seama ca pe bancheta din spate sunt trei barbati, cei care mi-au distrus masina. Strigau ca nebunii si radeau de mine, nu ma lasau sa pornesc. Imi venea sa plang asa ca am inceput sa strig printre lacrimi:

-Lasati-ma sa plec, trebuie sa ajung la inmormantarea bunicii mele!

Tipii s-au speriat si au coborat repede. 

Acum vine partea interesanta. Stiti cum pornea masina mea? Cu o seringa si un cutit.  Seringa se infigea oriunde in corpul masinii si cutitul avea un gauroi undeva langa fereastra din spate si acolo statea mereu infipt. Deci am scos seringa din buzunar si am pornit masina. 

Mintisem, bunica mea murise cu 10 ani inainte.  Am parcat masina langa o padure si am intrat singura, pe jos. Undeva in cealalta parte a padurii m-am intalnit cu sora mea si cu o verisoara. Am hotarat sa ne intoarcem la masina. 

Am pornit pe o alee ingusta. Dintr-un tufis a iesit un curcan urias care avea piciorul drept colorat in multe nuante vesele. Eu ma intrebam daca e strut. Sora mea l-a insfacat si l-a pus in traista. In continuarea aleii am fost atacate de niste sulite. Cand ne-am uitat in lateral am vazut corturi de indieni. Le furasem curcanul. 

Ne era imposibil sa scapam cu viata daca nu faceam ceva, repede. Eu am rupt traista si am eliberat curcanul, dupa care am fugit la masina (deja ne apropiasem considerabil). 

Am incercat sa o pornesc, dar se indoise acul de la seringa. Cand in sfarsit am reusit, am bagat viteza (prima pedala era frana, a doua era viteza si a treia habar nu am ce facea!) si am dat peste toti indienii. I-am omorat pe toti.

Asta cred ca era produs al povestii despre Samson (in care i-a omorat pe filisteni) pe care o ascultasem ieri.

Aici m-a trezit sora mea. A trantit usa. Era 9 dimineata. Mi-am amintit ca am adormit la 5 si am injurat. 

Leapsa numero 3

Am primit o leapsa de la Scribu in care mi se cere sa imi arat, cu nerusinare, …desktop-ul!
Iaca!

Leapsa merge la Adrian Cătălin si la Sorana.

Cand ai fost fericit ultima data?

Multi nu-si amintesc. Ce trist! Ce existente triste…

Brad.